Numeroşi membri ai Familiilor Regale europene vor fi prezenţi la funeraliile Reginei Ana, anunţă Biroul de Presă al Majestăţii Sale Regelui Mihai I. "La funeraliile Majestăţii Sale Defuncte Regina Ana a României şi-au anunţat prezenţa, până în acest moment, membri ai Familiilor Imperiale ale Rusiei, Austriei şi Germaniei, ai Familiilor Regale ale Olandei, Belgiei,
de Luxemburg, de Baden, de Württemberg şi de Bourbon-Parma, precum şi ai Familiilor Princiare de Ligne, de Hohenberg şi de Schaumburg-Lippe", informează sursa citată într-un comunicat transmis AGERPRES. Potrivit Casei Regale, la funeralii vor lua parte Alteţa Sa Regală Principele Lorenz al Belgiei; Alteţa Sa Imperială şi Regală Principesa Maria Astrid de Luxemburg, Arhiducesă a Austriei; Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducele Cristian al Austriei; Alteţa Sa Regală Maximilian, Mare Duce de Baden; Alteţa Sa Imperială şi Regală Principele Georg Friedrich al Prusiei; Alteţa Sa Imperială Marea Ducesă Maria a Rusiei; Alteţa Sa Regală Principele Carlos de Bourbon, Duce de Parma, care va reprezenta şi Familia Regală a Olandei; Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducele Martin al Austriei; Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducele Dominic al Austriei. De asemenea, la funeralii vor lua parte: Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducesa Maria Magdalena a Austriei şi soţul său, Baronul Hans von Holzhausen; Alteţa Sa Regală Principele Eberhard de Württemberg; Alteţa Sa Serenisimă Principesa Anne de Ligne; Alteţa Sa Serenisimă Anita de Hohenberg; Contele Andreas de Bardeau; Alteţa Sa Serenisimă Principesa Eleonore de Schaumburg-Lippe; Alteţa Sa Serenisimă Tatiana Radzvill, doamna Fruchaud; Dr. John Fruchaud. Slujba de înmormântare a Reginei Ana este programată pentru sâmbătă, în Pronaosul Noii Catedrale de la Curtea de Argeş. Regina Ana a murit pe 1 august într-un spital din Elveţia.
Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

