Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

Eroii din Primul Razboi Mondial, comemorati la Tabla Butii

O delegaţie a Consiliului Judeţean Prahova condusă de vicepreşedintele Ludmila Sfîrloagă a participat, sâmbătă, în comuna Ceraşu la ceremonia de comemorare  a eroilor care şi-au dat viaţa în luptele ce au avut loc la Tabla Buţii în timpul Primului Război Mondial (1916 – 1919). Manifestările de comemorare au fost organizate sub genericul ,, Columnă pentru nemurire” la cimitirul  eroilor de la Tabla Buţii si au debutat cu slujba de pomenire şi cinstire a eroilor după care au urmat alocuţiuni ale oficialităţilor locale şi judeţene iar apoi depuneri de coroane la monumentul eroilor. Pasul Tabla Buţii este o trecătoare montană la înălţimea de 1400 metri şi leagă Valea Teleajenului de Valea Buzăului. În bătălia pentru trecători dintre armatele române şi cele germane, în  această zona au avut loc lupte grele în octombrie 1916. După pierderi semnificative de ambele părţi, armata germană este respinsă, alungată până la intarea în Vama Buzăului la Strâmbu, unde românii obţin o nouă victorie. Vicepreşedintele  Consiliului Judeţean Prahova, Ludmila Sfîrloagă a subliniat importanţa cinstirii eroilor neamului care s-au jertfit pentru patrie şi a îndemnat pe cei prezenţi la eveniment să nu îşi uite înaintaşii datorită cărora s-a păstrat vie până astăzi  limba , credinţa şi cultura poporului român. Aceasta a primit  din Partea Academiei Forţelor Aeriene şi a Primăriei Ceraşu o diplomă  ,,În memoria unui secol de la luptele pentru eliberarea pământului strămoşesc, în cinstea şi onoarea eroilor căzuţi la datorie, a celor care cu suprema jertfă ne-au oferit o Românie Mare, aici la cumpăna munţilor, în Tabla Buţii, comuna Ceraşu, judeţul Prahova”. Din anul 1922, la Cimitirul Eroilor de la Tabla Buţii, unde  sunt înmormântați atât soldați români cât și străini s-au organizat  pelerinaje anuale în ziua de 6 august, când este sărbătorită de creștini  şi ,,Schimbarea la față”, care a devenit astfel un prilej de ceremonial militar, religios și civil în amintirea acelor evenimente.

“La 100 ani de la începerea războiului pentru întregirea neamului românesc, astăzi, 6 august o mare de oameni s-a adunat la Tabla Buții, Cerașu, Prahova. În fiecare an la Cimitirul Eroilor se adună oamenii. Niciodată că anul acesta. Se simte ceva în aer.... S-a strigat "Vrem Unirea", s-a strigat "Trăiască România Mare", s-a strigat "Trăiască, trăiască, trăiască și-nflorească Moldova, Ardealul și Țara Românească!". Au venit oameni din toată România. Și din Basarabia, lacrima neamului românesc. 2018 este aproape!”, a scris Ludmila Sfîrloagă pe facebook.