A 4-a ediţie a evenimentului «Zilele Siguranţei Rutiere Michelin» organizat la Ploieşti sâmbătă, 18 iunie, a implicat şi responsabilizat peste 1500 de ploieşteni de toate vârstele, aceştia experimentând într-un mod distractiv regulile de siguranţă rutieră.
În ediţia din acesta an, participanţii au strâns 4472 de kilometri de siguranţă rutieră pe care Michelin îi va transforma în proiecte de siguranţă rutieră pentru Ploieşti. Fiecare ploieştean şi-a putut aduce contribuţia în a face oraşul mai sigur prin participarea la diferite activităţi care i-au ajutat să-şi însuşească regulile de siguranţă rutieră şi prin strângerea kilometrilor de siguranţă rutieră la diferite activităţi astfel:
1974 de kilometri au fost strânşi de cei mai mici participanţi, cu vârste între 4 şi 11 ani la traseul de biciclete pentru copii
1348 de kilometri au fost pedalaţi pe parcursul zilei pe cele 5 biciclete statice
1150 de kilometri au fost făcuţi de cei care au testat simulatorul de viteză
Provocarea lansată de Michelin liceenilor din Ploieşti a fost crearea unei machete prin care să prezinte idei de siguranţă rutieră pentru oraşul lor. Participanţii la «Zilele Siguranţei Rutiere Michelin» au putut vota cea mai inventivă machetă din cele 6 înscrise în concurs. «Am fost plăcut impresionat de imaginaţia şi pasiunea de care au dat dovadă reprezentanţii liceelor din Ploieşti. Vreau să îi felicit încă o dată pentru implicare şi creativitatea pusă în practică în crearea machetelor de siguranţă rutieră şi să le mulţumesc pentru inspiraţia extrem de bine argumentată pentru proiectele de siguranţă rutieră viitoare.» a spus Jerome Mouillet, Director General al uzinei Michelin Floreşti. În final, publicul a ales cele mai creative machete, pe podium fiind Colegiul Economic « Virgil Madgearu » cu locul I, Colegiul Naţional « Ion Luca Caragiale » cu locul II şi Colegiul Tehnic « Elie Radu » cu locul III. Echipele au câştigat pentru liceul lor: o tablă interactivă pentru locul I, un videoproiector pentru locul 2 şi câte o multifuncţională pentru locul III.
Evenimentul a fost deschis prin pedalarea primilor kilometri de siguranţă rutieră de către Jerome Mouillet - Director General al uzinei Michelin Floreşti, Alina Istrătescu – Director Comunicare, Relaţii Publice, Primaria Municipiului Ploieşti şi Subinspector Liviu Ţăruş - Poliţia Rutieră Prahova. “Ne bucurăm că ediţia din acest an a evenimentului “Zilele Siguranţei Rutiere Michelin” a strâns un număr aşa de mare de interesaţi, participanţi de toate vârstele, dornici să se implice în toate activităţile propuse şi să-şi aducă contribuţia în a face oraşul mai sigur. Aplaudăm implicarea ploieştenilor în creşterea siguranţei rutiere şi le mulţumim că au fost încă o dată alături de Michelin.» a adăugat Jerome Mouillet, Director General al uzinei Michelin Floreşti. “De eşti mic sau de eşti mare, Siguranţa e foarte tare!” este mesajul sub care s-a desfăşurat şi ediţia din acest an a evenimentului « Zilele Siguranţei Rutiere Michelin » ce a integrat activităţi diverse, interactive, care au ajutat participanţii de toate vârstele să înţeleagă şi să asimileze regulile de bază ale siguranţei rutiere. Toţi cei care doresc să afle mai multe despre eveniment şi să vadă fotografiile, pot urmări site-ul www.zilelesigurantei.ro Evenimentul « Zilele Siguranţei Rutiere Michelin » de la Ploieşti a fost realizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Ploieşti, Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova, Poliţia Municipiului Ploieşti şi Poliţia Locală Ploieşti.

