Au inceput lucrarile la parcarea de langa Spitalul Judetean

Au început lucrările pentru amenajarea unei parcări suplimentare în imediata vecinătate a Spitalului Județean de Urgență din Ploiești. După mai mulți ani în care municipalitatea ploieșteană nu și-a dorit realizarea unui parteneriat cu Consiliul Județean Prahova pentru construirea parcării, lucrurile s-au lămurit acum, iar autoritățile s-au apucat de treabă. Pe

terenul viran de lângă Spitalul Județean au apărut primele utilaje. La finalizarea lucrării, persoanele care vin la Spitalul Județean nu vor mai fi nevoite să se bată pe un loc de parcare în curtea sau în fața unității sanitare ploieștene.