După aproape 20 de ani de așteptare, în cartierul ploieștean Mitică Apostol începe să se miște ceva în materie de alimentare cu gaze. Miercuri dimineață se va da startul lucrărilor necesare pentru sistemul de distribuție a gazului. Începând cu ora 9.00 se va deschide șantierul de săpături pentru conductele de gaze. “După finalizarea lucrării de gaze naturale, va urma extinderea canalizării
şi a reţelei de alimentare cu apă potabilă în cartier. Sper ca până la finalul acestui an să reuşim să terminăm aceste modernizări pentru a demonstra că şi ploieştenii de aici sunt importanţi pentru municipalitate. Totodată, Primăria va lua măsurile necesare pentru ca racordarea la utilităţi să se facă la costuri minime, suportabile de orice cetăţean. Ne cerem scuze ploieştenilor din zonă pentru disconfortul creat de toate aceste lucrări, dar sunt convins că, la final, Mitică Apostol va deveni un cartier ca oricare altul din Ploieşti", a declarat Cristian Ganea, primarul interimar al Ploieştiului.

