Poliţia Română a mobilizat, pentru acest sfârşit de săptămână, peste 8.000 de poliţişti de la ordine publică, 1.900 de la poliţia rutieră, 500 de la poliţia transporturi, restul aparţinând structurilor de intervenţie rapidă, investigarea criminalităţii economice, investigaţii criminale, arme, explozivi şi substanţe periculoase, precum şi de la combaterea criminalităţii organizate.
Cei 15.600 de poliţişti vor acţiona cu peste 5.100 de autospeciale pentru prevenirea faptelor antisociale, apărarea patrimoniului public şi privat, creşterea siguranţei rutiere şi a transporturilor feroviare, astfel încât cetăţenii să se bucure în linişte de această sărbătoare.
În aceste zile, aproape 3.000 de poliţişti vor fi prezenți și vor acționa pentru siguranța cetățeanului la manifestări religioase, evenimente cultural-artistice şi ceremonii militare prilejuite de sărbătorirea Zilei Marinei, la care se estimează că vor participa peste 550.000 de persoane.
Pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi asigurarea fluenţei traficului, poliţiştii rutieri vor acţiona pe 354 de tronsoane de drumuri naţionale şi autostrăzi, utilizând în medie, zilnic, 438 de aparate radar. O atenţie deosebită va fi acordată arterelor rutiere ce converg către Litoral şi Valea Prahovei.
De asemenea, sâmbătă și duminică, traficul rutier pe autostrăzile A2 şi A4 va fi supravegheat din aer de un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie al MAI solicitat pentru sprijinul misiunilor poliţiştilor de la Poliţia Rutieră.
Totodată, poliţiştii de la transporturi vor acţiona pe trenurile de călători de pe magistralele de cale ferată pentru siguranţa călătorilor, o atenție deosebită fiind acordată trenurilor care circulă pe magistrala 800, Bucureşti – Constanţa – Mangalia.
Recomandări ale polițiștilor:
Dacă plecaţi de la domiciliu:
Închideţi şi asiguraţi la plecare toate uşile şi geamurile casei, inclusiv uşa de la balcon.
Dacă hotărâţi să petreceţi timpul liber în străinătate:
Interesaţi-vă din timp cu privire la legislaţia ţării respective, la procurarea adreselor, telefoanelor ambasadelor sau consulatelor ţării noastre din statele respective - informaţii puse la dispoziţie de Ministerul Afacerilor Externe - www.mae.ro.
Interesaţi-vă de moneda de schimb a ţării de destinaţie şi efectuaţi schimbul valutar înainte de plecare. În cazul în care moneda naţională este greu de achiziţionat, puteţi efectua schimbul valutar în euro sau dolari.
Dacă urmează să călătoriţi cu avionul, pe eticheta bagajelor dumneavoastră, treceţi-vă doar numele şi numărul de telefon (nu şi adresa!).
Pe perioada sejurului:
Când ajungeţi la destinaţie, nu lăsaţi bagajele nesupravegheate în gară, în parcare ori la hotel. Evitaţi taxiurile fără însemne de firmă ori aparate de taxare.
Banii şi bunurile de valoare pe care nu le aveţi asupra dumneavoastră trebuie păstrate în seiful hotelului. Nu permiteţi accesul în camera dumneavoastră de hotel unor persoane necunoscute sau persoanelor cunoscute ocazional!
Nu plecaţi singuri, noaptea târziu, de la petreceri sau localuri şi nu vă plimbaţi în locuri izolate şi întunecoase! Deplasaţi-vă în grup, nu răspundeţi la provocările altor persoane şi evitaţi persoanele turbulente sau în stare de ebrietate!
Dacă aveţi repartizată o cameră la parter/un etaj inferior, unde este posibil accesul în interiorul incintei, prin escaladare, nu lăsaţi geamurile sau uşa de la balcon deschise!
Evitaţi să păstraţi codul PIN alături de card! Dacă v-a fost sustras cardul, anunţaţi banca despre acest lucru!
Dacă vă aflaţi în staţiuni de pe litoral, nu lăsaţi nesupravegheate pe plajă bani sau lucruri de valoare (telefoane, aparate fotografiat/filmat, bijuterii etc.)! Lăsaţi întotdeauna o persoană de încredere la locul respectiv!
Pentru orice infracţiune la care sunteţi victimă sau martor, apelaţi numărul unic de urgenţă 112!
Reţineţi cât mai multe detalii despre autor: înfăţişare, particularităţi, direcţia în care a fugit, numărul de la autoturismul folosit de acesta, complici etc. şi comunicaţi toate amănuntele poliţiei!

