Prahovenii din comuna Aluniș se tem să mai iasă din case. Un urs agresiv a instalat, în localitate, un climat de teroare, iar autoritățile locale nu pot interveni. După câte am putut afla, situația este cu mult mai complicată decât pare la prima vedere. În preajma Sărbătorilor, oamenii n-au altă soluție decât să se baricadeze în case și să încerce să-și păzească animalele din gospodării. Și asta pentru că asupra ursului devenit agresiv în căutare de hrană nu se poate interveni. Fondul de vânătoare din comuna Aluniș a fost, cu ceva vreme în urmă, scos la licitație și câștigat de Asociația Artemis Hunting din Oradea, asociație al cărei unic element de identificare este o adresă, pe strada Regele Ferdinand, nr. 6, din municipiul Oradea. Potrivit primarului comunei Aluniș, Iulian Bâgiu, asupra ursului nu se poate interveni în niciun fel, pentru că în contractul pe care-l are Asociația care a câștigat fondul de vânătoare din localitate este stipulat faptul că orice intervenție asupra vânatului se poate face doar cu acordul noului proprietar. “Nu găsim un număr de telefon al lor, nu i-am găsit pe internet și nu-i putem contacta, iar situația devine deosebit de gravă. În ce ne privește, noi, autoritatea locală, vom face tot ce ține de posibilitățile noastre pentru a rezolva această problema”, a declarat, pentru faptdivers.ro, primarul comunei prahovene Aluniș.
Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

