Poliţia Română a luat măsuri suplimentare pentru reîntoarcerea în siguranţă din minivacanţa de 1 Decembrie. Aproape 15.000 de poliţişti, cu peste 1.500 de autospeciale, acţionează pentru fluenţa traficului rutier, în contextul atenţionărilor meteorologice de cod galben.
Poliţia Română acţionează pentru reîntoarcerea în siguranţă a cetăţenilor din minivacanţa de 1 Decembrie. Pentru perioada 30 noiembrie, ora 22.00 - 2 decembrie a.c., ora 22.00, Administraţia Naţională de Meteorologie a instituit două atenţionări meteorologice de tip cod galben de ninsoare şi vânt.
Poliţia Română este prezentă cu preponderenţă în zonele pentru care au fost emise atenţionările meteorologice, respectiv în municipiul Bucureşti, precum şi în estul, sudul şi centrul ţării. În aceste zone se circulă cu dificultate din cauza precipitaţiilor şi a vântului, precum şi a stării carosabilului, pe arii restrânse menţinându-se condiţiile de producere a poleiului. O atenţie deosebită este acordată circulaţiei pe DN1, întrucât la reîntoarcerea din minivacanţa de 1 decembrie, se estimează creşterea valorilor de trafic. De asemenea, în zonele afectate de cod galben au fost instituite microfiltre în care sunt verificate autovehiculele din punctul de vedere al echipării pentru condiţii de iarnă. În total, 14.468 de poliţişti şi 1.517 de autospeciale acţionează în teren. Totodată, a fost stabilită o rezervă de intervenţie formată din 15.724 de poliţişti şi 1.801 autospeciale. De la data atenţionărilor meteorologice, poliţiştii au aplicat 38 de sancţiuni contravenţionale conducătorilor auto, pentru lipsa anvelopelor de iarnă/dotărilor specifice, în valoare de 3.078 de lei şi au fost retrase 36 de certificate de înmatriculare. Totodată, administratorilor de drumuri le-au fost aplicate 4 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 8.700 de lei, pentru lipsa intervenţiei (2 în judeţul Mehedinţi, 1 în judeţul Dolj şi 1 în judeţul Tulcea).
Pentru o călătorie sigură în condiţiile scăderii temperaturilor şi apariţiei fenemenelor meteo specific anotimpului rece, Poliţia Rutieră Română recomandă conducătorilor de autovehicule să respecte cu maximă stricteţe regulile de circulaţie, să circule cu viteză adaptată la condiţiile meteo-rutiere şi să respecte următoarele reguli de conduită preventivă:
Dotaţi-vă autovehiculele cu anvelope pentru sezonul rece.
Informaţi-vă asupra condiţiilor de deplasare pe traseul ales, precum şi despre condiţiile meteo rutiere prognozate pentru zona tranzitată.
Evitaţi acţionarea bruscă a mecanismului de direcţie şi a sistemului de frânare al autovehiculului.
De asemenea, este bine să aveţi la dumneavoastră o lopată, perie/mătură, racletă, sac cu sare/nisip şi lanţuri.
Asiguraţi-vă rezerve de combustibil, apă, hrană, haine groase, pături, medicamente, un telefon mobil pe care să-l folosiţi în caz de urgenţă, apelând cu mult calm numărul de urgenţă 112, precum şi un încărcător/baterie de rezervă.
Asiguraţi-vă că funcţionează corespunzător sistemele de iluminare-semnalizare, cât şi cele de climatizare/degivrare.
Utilizaţi luminile de întâlnire şi pe timpul zilei, pe toate categoriile de drumuri şi a celor de ceaţă în cazul apariţiei acestui fenomen.
Păstraţi o distanţă mai mare faţă de autovehiculele care circulă în faţă.
Respectaţi indicaţiile agenţilor de circulaţie şi a lucrătorilor de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, în cazul interzicerii temporare a circulaţiei pe unele sectoare de drum, pentru facilitarea intervenţiei echipajelor de deszăpezire şi a autosalvărilor.
În zilele cu ninsori, viscol, ploi, temperaturi scăzute, fiţi mai atenţi la pietoni. Aceştia sunt mai puţin prudenţi, circulă zgribuliţi, astfel că nu se asigură corespunzător la traversare.
Ţineţi cont de faptul că atunci când afară este zăpadă, distanţele sunt mai greu de apreciat. De aceea, menţineţi o distanta mai mare între maşina pe care o conduceţi şi cea din faţă!

