O bună parte dintre carburanții de pe piața din România s-ar putea scumpi serios. Mai bine de 90 de procente din producția de benzină și motorină a rafinăriei ploieștene Petrotel Lukoil merge, în prezent către Lukoil România, societate care patronează peste 300 de benzinării în România. Dacă rafinăria din Ploiești s-ar închide, acestea ar fi nevoite să importe carburanți din Rusia sau Bulgaria, iar prețul de vânzare al acestora va fi sensibil mai mare. Afirmația îi aparține prim vicepreședintelui grupului Lukoil, Vladimir Nekrasov, prezent miercuri la Ploiești. "Cumpărătorul nostru de bază este Lukoil România. 90% din producția noastră merge către această companie. Aceasta face plăți către rafinărie iar din acești bani noi cumpărăm materii prime, plătim taxe și facem reparații. Pentru a putea cheltui măcar un cent trebuie să cerem aprobare procurorilor și vorbim de un rulaj de aproximativ 20 milioane dolari. În plus, patrimoniul nostru este sub sechestru. Suntem o companie listată, avem sute și mii de acționari, cum vor investi acești acționari într-un patrimoniu sechestrat? Astfel că suntem dispuși la compromisuri pe care le vom raporta în următoarele zile, dar vom închide rafinăria dacă nu vom ajunge la un acord. Ne pare rău pentru că suntem demult pe piața din România și ar fi păcat să se închidă o asemenea rafinărie modernă", a declarat oficialul rus.
Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

