Preşedintele Federaţiei Române de Box, Leonard Doroftei, a declarat, luni, la ieşirea din sediul DNA, unde a fost audiat în calitate de martor în dosarul "Gala Bute", că FRF încearcă îndreptarea neregulilor găsite după plecarea lui Rudel Obreja din instituţie şi că va fi depus la DNA un audit intern, el precizând că procurorii l-au întrebat şi în legătură cu organizarea Galei Bute. DNA anchetează organizarea de către Rudel Obreja a galei "Campion pentru România", la care Lucian Bute a boxat cu Jean Paul Mendy, în 2011.
Potrivit Mediafax, prin rechizitoriului din 6 noiembrie 2013, procurorul de caz a dispus trimiterea în judecată a fostului preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, pentru fapte corupţie şi scoaterea de sub urmărire penală sau neînceperea urmăririi penale, după caz, faţă de reprezentanţii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Ministerului Economiei, companiilor naţionale şi ai Federaţiei Române de Box implicaţi în săvârşirea faptelor din acest dosar.
În acest dosar, au fost audiaţi de procurorii anticorupţie, printre alţii, fostul ministru Ion Ariton, fostul preşedinte al FRB Rudel Obreja, fostul antrenor al lotului naţional de box Titi Tudor, Fănel Trandafir, antrenorul lotului naţional de box feminin, Adrian Lăcătuş, şi alţi oameni din lumea boxului românesc, în legătură cu organizarea Galei de box profesionist "Campion pentru România" de către firma fostului preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, în cadrul căreia a avut loc şi meciul dintre Lucian Bute şi francezul Jean-Paul Mendy, care s-a desfăşurat pe 9 iulie 2011, la Romexpo.
Departamentul de Luptă Antifraudă (DLAF) a sesizat DNA, în aprilie 2012, în legătură cu posibile acte de corupţie şi alte fapte penale comise în principal de Rudel Obreja, în contextul organizării galei "Campion pentru România". În nota de control întocmită de inspectorii DLAF şi înaintată DNA a fost descris modul în care Rudel Obreja, atunci preşedinte al FRB, a dat dreptul de exclusivitate în organizarea galei de box "Campion pentru România" unei firme care îi aparţinea tot lui.
În baza acestui contract de exclusivitate, firma lui Obreja, Europlus Computers SRL, a obţinut, prin negociere directă de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), condus la acel moment de Elena Udrea, un contract de 10.175.168 de lei, având ca obiect "Promovarea brandului turistic al României". Valoarea a fost stabilită în baza unui studiu întocmit de The AdComp - Divizia de Publicitate SRL, la comanda Europlus Computers, valoare pe care MDRT "şi-a însuşit-o". În aceste condiţi, DLAF a ajuns la concluzia că MDRT a încheiat contractul cu firma lui Obreja în baza exclusivităţii pe care aceasta o primise de la Federaţia de Box condusă tot de el. Imediat după obţinerea contractului de la MDRT, firma lui Obreja a luat un credit de la BRD, garantând cu sumele ce urmau să fie obţinute din acest contract. MDRT a plătit, la 1 februarie 2012, o primă tranşă din contract, în valoare de 8.116.800 de lei. Banii au intrat în contul de trezorerie deschis de BRD pentru a-şi primi banii din contractul dintre MDRT şi Europlus Computers. Plata s-a făcut din bugetul MDRT, însă urma să fie decontată din Fondul European de Dezvoltare Regională. Cererea de rambursare a fost depusă în 16 februarie, însă autoritatea de management a acestui proiect în România a suspendat verificarea ei, până la încheierea controlului DLAF. Valoarea totală a contractului dintre Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi Europlus Computers a fost de 1,93 milioane de euro fără TVA.

