Rafinăria “PETROTEL-LUKOIL”, în colaborare cu Primăria Municipiului Ploiești, a inaugurat, astăzi, un loc de joacă situat în cartierul Mihai Bravu din Ploiești. Pe o suprafață de 425 m2, parcul are, în afara modulelor tipice unui loc de joacă, o suprafață turnată de cauciuc antitraumă, care îl transforma într-un parc special cu un grad înalt de siguranță pentru cei mici!
Rafinăria nu se află la primul loc de joacă construit bazat pe tehnica materialului antitraumă, în octombrie 2012 realizând din fondurile fabricii un alt parc în zona de nord (fostul Interex) a municipiului.
Rafinăria “PETROTEL-LUKOIL” este alături de elevii și studenții ploieșteni, prin sprijinul financiar acordat Universității de “Petrol-Gaze” Ploiești, Colegiului de Artă “Carmen Sylva”, prin sponsorizările acordate realizării concursului de talente “Super Star”, dar și celui științific, “ The Best”, lansate de VP TV, implicându-se totodată în numeroase proiecte de educație ecologică și voluntariat pentru împădurire, realizate cu sprijinul Primăriei Municipiului Ploiești, al Clubului Rotary și cu energia pozitivă a voluntarilor mici și mari, care doresc să contribuie la frumusețea Ploieștiului!

