Accesul vizitatorilor în salina de la Slănic Prahova a fost restricţionat după incidentul de miercuri, când un lift datând din anul 1936 a căzut în gol cu mai mulţi turişti, iar 300 de persoane au rămas în subteran, singurii care mai pot intra în salina fiind cei care au bilete de tratament, scrie Mediafax.
Salina de la Slănic, judeţul Prahova, a fost închisă turiştilor care vor să intre în mina de vizitare, situată la aproximativ 208 metri în subteran. Directorul salinei Slănic, Liviu Soare, convocat, joi, la Prefectura Prahova, la o discuţie cu reprezentanţii mai multor instituţii, a declarat, la finalul întâlnirii, că singurii care mai pot intra în salină sunt turiştii care şi-au cumpărat bilete de tratament şi care sunt transportaţi în mină cu microbuzele, prin zona de exploatare. "În momentul de faţă au acces numai cei care au bilete de tratament. Accesul se face auto, cu mijloace de transport ale unei firme care are încheiat contract cu mina", a afirmat Liviu Soare. Directorul salinei de la Slănic Prahova a precizat că este vorba despre aproximativ 200 de persoane care au bilete şi al căror acces este permis în mina de vizitare. De asemenea, acesta a spus că liftul folosit pentru a coborî şi a urca turiştii în şi din mina de la Slănic a fost închis. Liviu Soare a precizat, răspunzând unei întrebări, că lifturile au fost puse în funcţiune în anul 1936 şi că de atunci asigură transportul spre şi dinspre subteran. El a spus că ceea ce s-a întâmplat miercuri a fost "pur şi simplu un incident tehnic", că liftului i s-a făcut luni revizia tehnică săptămânală, cu două zile înainte de incident, iar expertiza tehnică a fost făcută în aprilie 2013 şi este valabilă doi ani.
Un lift al Salinei Slănic a căzut în gol peste un metru, miercuri după-amiază, transportul spre şi dinspre subteran fiind complet blocat. Reprezentanţi ai salinei declarau miercuri că nicio persoană nu se afla în lift în momentul în care acesta s-a defectat. Directorul Liviu Soare, care nu a putut fi contactat miercuri, a afirmat joi că în momentul incidentului în lift se aflau opt persoane, reprezentând capacitatea maximă a ascensorului. Pe de altă parte, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova (ISU) anunţă, într-un buletin de presă de joi, că în momentul în care s-a produs incidentul în lift se aflau zece persoane, respectiv nouă adulţi şi un copil.

