Marele succes revine după mai bine de 35 de ani! Se pregătește pe scena filarmonicii din Ploiești!

Marele succes revine după mai bine de 35 de ani! Se pregătește pe scena filarmonicii din Ploiești!

Actorul Radu Gheorghe și dirijorul Tiberiu Dragoș Oprea pregătesc, după 36 de ani, la Ploiești, pe scena Filarmonicii ”Paul Constantinescu” spectacolul de succes ”Ucenicul Vrăjitor”. Istoria acestuia a început în 1986, la casa de Cultură a Sindicatelor din Ploiești, sală ce s-a dovedit a fi neîncăpătoare la acea vreme. Succesul spectacolului de divertisment muzical și teatral s-a menținut în timp. Dovadă sunt cele peste 200 de reprezentații jucate la nivel sold-out în mai toată țara.

Filarmonica ”Paul Constantinescu” și Teatrul Național București vă așteaptă, începând cu 3 aprilie 2022, în Sala „Ion Caramitru”, pentru a viziona ”Ucenicul vrăjitor” , spectacol de divertisment muzical și teatral, cu actorul Radu Gheorghe în postura de dirijor al orchestrei simfonice și corului filarmonicii din Ploiești. Coordonator muzical este Tiberiu Dragoș Oprea. Spectacolul face parte din Programul tnb.edu – Educație prin teatru.

Un spectacol care îmbină muzica clasică și umorul sub bagheta magică a lui Radu Gheorghe, Ucenicul vrăjitor este nu numai un divertisment simfonic de bună calitate, ci și ocazia perfectă de a ne decupla de la realitățile pe care le trăim și de a ne lăsa vrăjiți cu iluzia unei lumi mai bune și mai frumoase.

Un succes încă din 1987, confirmat de cele peste 100 de reprezentații pe scena mare a Naționalului bucureștean, Ucenicul vrăjitor a făcut încă cel puțin 100 de reprezentații cu aproape toate filarmonicile din România.

Născut într-o familie de muzicieni, dirijorul Tiberiu Dragoş Oprea este licenţiat al Universităţii Naţionale de Muzică – Bucureşti, secția dirijat de orchestră la clasa maestrului Ludovic Bacs, absolvind totodată şi cursurile de Master. Între anii 2009 – 2018, a fost dirijor colaborator al Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian – Bucureşti, unde a susţinut premiere, spectacole, concerte de Gală.

Radu Gheorghe este un actor român de teatru și film, ale cărui modalități de exprimare artistică cuprind actoria, pantomima, interpretarea muzicală vocală și instrumentală (vioară, chitară și flaut). A absolvit IATC în 1975, la clasa prof. Sanda Manu, fiind coleg de grupă cu Vlad Rădescu și de generație cu Horațiu Mălăele, Dan Condurache, Maria Ploae. A interpretat numeroase roluri în teatru, film, teatrul de televiziune și teatrul radiofonic. Maestru al improvizației, este unul din promotorii genului Stand-Up Comedy în România.

Eduard Dinu s-a născut la Urleta, un spaţiu emblematic al muzicii corale româneşti, loc din care provine şi marele maestru Marin Constantin, fondator al Corului Naţional de Cameră "Madrigal".

Primii paşi în lumea muzicii i-a făcut încă de la vârsta de cinci ani, când începe studiul pianului. Ulterior devine elev al Liceului de Artă "Carmen Sylva" din Ploieşti, la secţia pian. Primii pași în arta dirijatului au fost călăuziți de maestrul său conf. univ. dr. Gabriel Constantin Popescu (maestru de cor al Teatrului Național de Operetă și Musical "Ion Dacian"), cel care l-a susținut și l-a sfătuit necontenit. Dragostea şi dăruirea pentru muzică corală l-au determinat să îşi formeze un ansamblu coral încă de la începutul studenţiei, lansându-şi astfel o frumoasă carieră dirijorală. Realizează recitaluri şi concerte în Bucureşti, în țară și în străinătate, în acelaşi timp colaborând şi cu artişti consacraţi ai scenei muzicale româneşti.

Actor cu o experiență bogată, Mircea Rusu a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, secţia Actorie, promoţia 1986, clasa profesor universitar Ion Cojar. În 1990 a debutat la TNB cu rolul Iason din celebrul spectacol „Trilogia antică”, în regia lui Andrei Șerban. Au urmat peste 20 de roluri memorabile, în spectacole precum „Trei surori” (regia Yuri Krassovski), „Livada cu vişini” (regia Andrei Șerban), „Cadavrul viu” (regia Gelu Colceag) sau „Inimă de câine” (regia Yuri Kordonsky). Mircea Rusu a mai jucat numeroase roluri la teatre din București și din țară: Tetarul Evreiesc de Stat, Teatrul L.S.Bulandra, Teatrul Metropolis, Teatrul Levant, Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște, Teatrul Național din Arad, Teatrul Tineretului din Piatra Neamț (1986-1990).