Teatrul și Filarmonica din Ploiești reiau spectacolele cu public în sală

Teatrul și Filarmonica din Ploiești reiau spectacolele cu public în sală

Teatrul ”Toma Caragiu” și Filarmonica ”Paul Constantinescu” din Ploiești vor avea săptămâna aceasta primele spectacole cu public în sală după restricțiile provocate de pandemia de coronavirus. Pentru publicul ploieștean este important faptul că accesul în sălile de spectacole se va face după anumite reguli de distanțare socială, iar numărul de locuri disponibile va fi aproape înjumătățit. Ploieștenii care vor participa la spectacolele teatrului și filarmonicii vor trebui să poarte masca de protecție pe toată durata evenimentelor, să se așeze pe scaune așa cum le spun organizatorii și să renunțe la obiceiurile strângerilor de mâini, îmbrățișări și alte asemenea.

Primele spectacole ale celor două instituții de cultură ploieștene vor avea loc după următorul program:

Teatrul ”Toma Caragiu”

Job Interviews (duminică, 20 septembrie, ora 19:00, în Sala Teatrului Toma Caragiu)

de Petr Zelenka

Traducerea:   Mircea Dan Duta, Adina Maria Duta

Regia:   Alexandru Mazgareanu

Scenografia:   (decor) Stefan Caragiu, (costume) Alexandra Mazgareanu

Muzica:   Alexandru Suciu

Distribuția:   Oxana Moravec (Vera), Ioan Coman (Fratele, Sotul, Politistul), Irina Antonie (Bea, Barbi, Fata din cimitir), Karl Baker (Paul, Fotograful), Paul Chiributa (Tatal, Terapeutul), Crenguta Hariton (Cumnata, Ingrijitoarea, Magda), Alin Teglas (Bob, Administratorul)

Biletele pot fi achiziționate de la Agenția de Bilete a Teatrului, tel. 0244 522 774.

Filarmonica ”Paul Constantinescu”

Filarmonica „Paul Constantinescu” deschide stagiunea cu numărul 68 cu un concert dedicat împlinirii a 250 de ani de la nașterea lui Ludwig van Beethoven, recunoscut ca unul din cei mai mari compozitori din istoria muzicii. Joi, 17 septembrie 2020, de la ora 19.00, orchestra simfonică ploieșteană și maestrul Radu Postăvaru prezintă „Allegretto pentru orchestră” în Mi bemol major, WoO 3, Romanțele pentru vioară și orchestră nr. 1 în Sol major, op. 40 și nr. 2 în Fa major, op. 50 și Simfonia nr. 1 în Do major, op. 21, toate aparținând „titanului din Bonn”. Solist este violonistul Florin Croitoru, unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți violoniști români. Evenimentul se desfășoară în sala “Ion Baciu” a Filarmonicii Paul Constantinescu.

Biletele, în valoare de 25 lei (întreg), 15 lei (pensionari) și 5 lei (elevi/studenți) sunt disponibile la casa de bilete a Filarmonicii sau online, aici:  https://filarmonicaploiesti.ro/concert/concert-simfonic-deschiderea-stagiunii-68-17-septembrie-2020/

Relații suplimentare și rezervări: 0734 335 067.