Reactii dure dupa incercarea primarului ”plangacios” Adrian Dobre de a iesi ”erou” din scandalul Veolia Energie

Reactii dure dupa incercarea primarului ”plangacios” Adrian Dobre de a iesi ”erou” din scandalul Veolia Energie

Primele reacții după încercarea primarului liberal, Adrian Dobre de a ieși cumva în postură de salvator al ploieștenilor din scandalul Veolia Energie Prahova nu au întârziat să apară. Vă prezentăm în cele ce urmează pozițiile exprimate public de Grațiela Gavrilescu, Ministrul Mediului, Vicepremier ALDE (fost viceprimar la Ploiești), George Pană, viceprimar ALDE și George Botez, consilier local PSD, lideurl grupului social-democrat din Consiliul Local Ploiești.

Grațiela Gavrilescu, Ministrul Mediului, Vicepremier ALDE: Primarul plângăcios a cântat iar, cât a putut de tare, cucuriguuuuu! și a produs, pentru ploieșteni... o biată mărgică, și aia ciobită! În traducere: a mai făcut o conferință de presă, ca să transmită ce NU este capabil să rezolve. Mulțumim! Știam!

După ce “a pus la punct” curățenia orașului cu o postare pe Facebook și vreo trei declarații filmate și “a obținut” aer de calitate fluturând filele unui biblioraft roz, azi, a găsit ȘI “soluția” de ”a asigura” servicii de apă caldă și căldură și după ce Veolia își va fi făcut bagajele, în mai.

La robinet, vom aduna lacrimile lui iar, la iarnă, ne va încălzi caloriferele cu fruntea-i cea încinsă de atâtea griji! Doamne, cu ce am greșit de avem așa un primar?

George Pană, viceprimar ALDE: Referitor la afirmațiile făcute de primarul Dobre în comunicatul legat de situația termiei în mun. Ploiești, grupul consilierilor ALDE face următoarele precizări:

Domnului primar i-au fost puse în vedere ÎNCĂ DE ANUL TRECUT obligațiile pe care le are în ceea ce privește asigurarea continuității serviciilor de termie și apropierea termenului de încetate a relațiilor cu Veolia. Constatând indiferența actualului edil, în luna ianuarie Consiliul Local Ploiești l-a obligat, prin hotărâre, să identifice până la finele lunii martie soluții viabile pentru că cetățenii să nu aibă de suferit.

Deși termenul de 31 martie se apropie, până astăzi nu am primit nicio informare, nicio notă intermediară de negociere sau o eventuală altă variantă din partea dumnealui.

Abia în ședința extraordinară de azi ne-a supus dezbaterii un proiect de hotărâre privind înființarea unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară împreună cu Consiliul Județean care ar trebui să gestioneze activitatea unei... viitoare societăți comerciale care să preia serviciile respective de la Veolia. Proiectului respectiv NU i s-au adus nici argumente de ordin financiar și nici alternative, singura motivație invocată fiind... încetarea contractului la 01.05 anul curent. Într-un total dispreț față de membrii Consiliului Local, reprezentanții cetățenilor și față de banul public, dl. primar nu a prezentat spre dezbatere nici până astăzi rezultatele Studiului finalizat în decembrie anul trecut, în care experții au evaluat scenarii și propuneri pentru asigurarea serviciilor de termie în mun. Ploiești, studiu care trebuie să se afle la baza adoptării celei mai bune variante FEZABILE!

Menționăm că niciodată, în nicio împrejurare, un am avut poziții partizane referitor la contractul încă în derulare! Suntem dispuși să votăm orice soluție VIABILĂ, care să nu pună în pericol alimentarea cu apă caldă și agent termic pentru ploieșteni!

Că domnul primar al municipiului Ploiești nu a făcut ceea ce trebuia pentru rezolvarea problemei termiei se vede și de pe lună! Faptul că a dat dovadă de incompetență și impostură administrativă în abordarea multor altor probleme ale municipiului Ploiești este cunoscut și regretat profund chiar în partidul care l-a susținut la Primărie. Domnul primar Dobre este o gaură neagră pentru orașul Ploiești. Domnul primar Dobre a eșuat. Dacă ar mai avea măcar un pic de onoare ar trebui să-și dea de urgență demisia!

George Botez, consilier local PSD: Hai să vedem, pas cu pas! Prima zi de mai este momentul la care Veolia ar trebui să dea shut down instalațiilor pe care le are în dotare. Ce înseamna asta? Pai, inseamna ca tot sistemul de producere, transport și distributie apă caldă și căldură pentru Ploiești va înceta să funcționeze. Un fel de moarte clinică.

Smecherii stiu asta. Dar, ca sa fie clar, smecherul nu este musai rau intentionat. El este bine intentionat. Sa castige bani din sau pe langa fenomen. Ar fi si pacat, nu ? Deci, smecherii stiu asta si profita. Cum ? Simplu !

Primarul Dobre, desi știa de 2 ani de aceasta problemă, a dormit în toată această perioadă, emițând câte un mesaj de genul: stați liniștiți, Dobre veghează. Cetățenii au stat. El a vegheat, nimic nu s-a întâmplat.

Timpul a trecut, nimic nu s-a rezolvat. A fost o mare luptă între hidra veolistă și viteazul primar care nu a vrut să se lase cu una, cu două (sute) la gigacalorie. Sa faca un pret care sa inceapa cu 1, urla Dobre. Ba pe a mamei tale, strigau veolienii. Si asa pret de 18 (optsprezece ) luni. Curios, nu ? Curios cum poti sa joci un oras in fel asta.

Si acum s-a intrat pe ultima suta de metri. Dobre, care se vrea si el smecher cinci minute, ca prea l-a luat lumea de nescolarizat, vine in consiliul local si propune bazaconii. Acum, daca nu-i esti mama sau tata si nu ai obligatii fata de el, nu ai cum sa votezi asa ceva, fix inainte cu 43 de zile inainte de dezastru. Adica nu poti vota un plan pentru a carui realizare ai nevoie de 1-2 ani ca sa intre in functiune in 45 de zile! Dar asta nu conteaza. Conteaza ca s-a punctat etapa. Acum, daca i s-a refuzat bazaconia, Dobre intra in negocieri trambitand : nu ii voi lasa sa ne omoare. Pe mama lor ! Adica nu accepta pretul Veolia. Daca nu accepta, ioc apa calda si ioc caldura. Si ioc scaun de primar, dupa cum ioc o sa fie si cu parbrizul de la masina.

De aceea intra in functiune planul B. La 1 mai se opreste apa calda. Lumea intra in panica, Dobre continua sa doarma. Semne bune de belsug are pentru unii ziua de maine, cum s-ar zice. Dupa 1-2 luni de criza, Dobre anunta: nu am ce sa fac, consiliul nu a vrut, eu nu ma pot opune, voi cam mirositi, iar neamurile de la case nu mai rezista sa faceti trei dusuri pe saptamana in baia lor. Negociaza fix undeva sub 340 lei + TVA si prelungeste contractul pe 7 ani jumatate. Daca se va refuza de catre consiliu, iese scandal mare, daca se accepta, iese scandal mare. Asa ca, avem acelasi final. Si mai avem ceva. Niste oameni care, de bucurie cum s-au "aranjat" lucrurile, isi vor schimba masinile. Ca asa face romanul cand ii merge bine!