Contre puternice intre primarul Dobre si viceprimarul Pana in sedinta Consiliului Local Ploiesti

Au fost contre puternice, marți, în ședința Consiliului Local Ploiești, între primarul Adrian Dobre (PNL) și viceprimarul George Pană (ALDE). Problemele au apărut din momentul în care viceprimarul Cristian Ganea (PSD) a contestat atribuțiile delegate de primar, dat fiind faptul că, potrivit legii, nu poate fi ordonator de credite. Mai întâi, edilul i-a adresat

viceprimarului următoarea întrebare: "Domnule viceprimar Pană doresc să vă întreb dacă acceptaţi să preluaţi atribuţiile refuzate de domnul Ganea, care este şi în concediu medical de astăzi. Am înţeles că dumneavoastră refuzaţi atribuţiile". Din partea viceprimarului George Pană răspunsul a venit imediat: "Dacă m-aţi fi chemat la o discuţie faţă în faţă aţi fi aflat că am fost deja împreună cu cei de la RASP la staţia de epurare. Am fost şi la Filarmonică. Cât despre preluarea atribuţiilor domnului Ganea le voi contesta şi eu pentru că sunt ilegale. În plus, ar trebui să ştiţi că viceprimarii nu pot fi ordonatori principali de credit, pentru că aşa spun legile. V-aş sfătui însă, dacă tot vă lăudaţi că rezolvaţi problemele oraşului, să le rezolvaţi până la capăt, nu să aşteptaţi să îşi asume altcineva răspunderea pentru dumneavoastră. Sau vă este, cumva, teamă să nu ajungeţi în anumite locuri ca şi predecesorii dumneavoastră?".