Premiera in administratia ploiesteana! Consilierul Marcian Cosma: Imi voi lua concediu ca sa-l ajut pe Cristian Ganea

Consilierul municipal social-democrat Marcian Cosma a făcut o declarație extrem de interesantă și unică, cel puțin deocamdată, în peisajul administrativ local. Asta s-a petrecut la scurt timp după încheierea ședinței Consiliului Local Ploiești din 30 decembrie. Dat fiind faptul că nici de această dată nu au putut fi aleși viceprimarii, Cosma a declarat pentru

faptdivers.ro că își va prelungi concediul de odihnă de la Parcul Industrial Brazi pentru a încerca, alături de primarul interimar Cristian Ganea, să rezolve o parte din probemele importante cu care se confruntă Ploieștiul. “Îmi voi prelungi concediul pentru a fi alături de prietenul meu, Cristian Ganea. Voi încerca să-l ajut pe cât pot și în limitele prerogativelor. Un oraș ca Ploieștiul nu poate fi lăsat în sarcina unui singur om, doar din cauza unor ambiții politice. Sunt foarte multe probleme și eu voi încerca să particip activ la rezolvarea lor. Nu-mi trebuie neapărat funcția de viceprimar ca să fac asta”, a declarat consilierul PSD Marcian Cosma.