100 de negustori vor promova in mod inedit produse romanesti cu excelent potential de export

Ministerul  pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat organizează evenimentul ”100 de negustori cu straie și gusturi românești”. Acesta va avea loc miercuri, 5 decembrie 2018, ora 18:00, la Muzeul Național de Artă al României, Calea Victoriei 49-53, sector 1, București, Sala Oglinzilor.  Într-o atmosferă inedită, dinamică și plină de culoare, vor fi prezentate produse realizate exclusiv de către antreprenori români. După acest show, participanții vor putea degusta, aprecia și evalua direct produsele și vinurile din spectacol în cadrul unui cocktail special dedicat. Scopul evenimentului este acela de a promova produsele cu mare potențial pentru export. Vor participa membri ai guvernului, ambasadori, membri ai Corpului Diplomatic, reprezentanți comerciali străini aflați la post în țara noastră.

Peste 700 de companii autohtone au fost susținute să își promoveze produsele și serviciile pe piețele externe prin programele derulate de către Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat în primele 9 luni ale anului 2018. Pentru aceasta au fost organizate 63 de târguri și expoziții și 17 misiuni economice internaționale.

De asemenea, acțiunile de diplomație comercială întreprinse de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat pe parcursul acestui an s-au concretizat în vizite de lucru și turnee de promovare a României ca destinație profitabilă de afaceri în peste 30 de state ale lumii. În același context, au fost stabilite direcții concrete de colaborare în cadrul celor aproximativ 10 comisii mixte interguvernamentale de cooperare economică.

Evenimentului ”100 de negustori cu straie și gusturi românești” este organizat de către Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat în parteneriat cu Ministerul Culturii și Identității Naționale. CEC Bank este sponsorul evenimentului. Acțiunea celebrează Centenarul Marii Unirii, moment de mândrie și unitate națională pentru noi toți.