Cel mai bun sezon din istoria moderna a Hipodromului Ploiesti s-a incheiat duminica

Peste Hipodromul Ploiești se va așterne, de astăzi, liniștea. Timp de mai multe luni, până la reluarea sezonului competițional, moderna arenă hipică ploieșteană nu va mai vibra, așa cum a făcut-o după mulți ani în care s-a pierdut în anonimat. Cu Star Nobel, Calligenia BMW și Histoire D’Inverne, caii care au câștigat cursele de trap de ieri, cu ogarii care s-au întrecut pentru prima dată pe hipodrom la noi și, evident, cu simpaticii ponei care i-au plimbat pe cei mici, sezonul 2018 s-a încheiat. Pentru Lucian Rădulescu, directorul adjunct al CSM Ploiești și pentru echipa coordonată de el a fost un sezon greu, în care s-a muncit pe brânci pentru ca ploieștenii ( și nu numai ei) să se poată bucura din nou de competiții atractive. ”Sunt aici oameni care și-au lăsat familiile și și-au sacrificat timpul lor liber pentru a realiza ceea ce se vede astăzi. Tuturor acestora se cuvine să le mulțumim”, spunea viceprimarul Cristian Ganea, cel mai fidel susținător al activității de pe hipodrom și avea dreptate. Au fost sute de oră de muncă asiduă pentru ca acum, la final de sezon competițional să putem spune că Ploieștiul a primit o reală plus valoare. Tot în sezpnul abia încheiat s-a rezolvat și problema pariurilor. Duminică s-a putut pentru prima dată paria (doar online) grație colaborării Hipodromului Ploiești cu Casa de pariuri Fortuna, care a și participat financiar consistent la fondul de premiere pentru ultimele curse din acest an. Din primăvară se vor deschide casele de pariuri pe hipodrom, iar ploieștenii se vor putea bucura din nou, după o așteptare de zeci de ani. De altfel, unul dintre reprezentanții Casei Fortuna, Dermot Keelan a oficiat și una dintre festivitățile de premiere pentru cursele de trap de duminică. Până în luna aprilie a anului viitor, când se va deschide un nou sezon competițional, mai sunt multe de făcut, așa că echipa hipodromului ploieștean va avea serios de lucru. Mai sunt numeroase lucruri de pus la punct, mai ales în ce privește calendarul competitional, al regulamentelor curselor și, nu în ultimul rând, al pariurilor.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

cauta pe faptdivers.ro

Aboneaza-te la newsletter!

 

Sustine faptdivers.ro!

Badge Advertoriale.eu

 

traduce pe faptdivers.ro

Cele mai noi stiri pe faptdivers.ro

Spectacolul cu piesa ”Miere Sălbatică”va fi vineri, 25 ianuarie, ora 18.30, pe scena Teatrului „Toma Caragiu” din Ploiești. Povestea pare să fie una foarte atractivă. Într-un sat d...
Vitamina B1, sau tiamina, este implicata, alaturi de alte vitamine din complexul B, in metabolizarea carbohidratilor, grasimilor si proteinelor si transformarea acestora in energie...
Ziua Unirii este marcată pe scena Filarmonicii “Paul Constantinescu”, cu trei compoziții remarcabile: Dublul concert în Do major, K.V. 299, pentru flaut, harpă și orchestră de Wolf...
A revenit pe scena Filarmonicii ”Paul Constantinescu” după doi ani și a înregistrat o premieră. A cântat pentru prima dată, în calitate de solist, alături de Orchestra Simfonică și...
Rafinăria ploieșteană Petrotel Lukoil va intra într-o etapă de transformare și retehnologizare, anunț care a fost făcut de către noua conducere a societății la finee anului trecut....

 

Copyright © 2019 Stiri online - www.faptdivers.ro. Toate drepturile rezervate. Made by MANCOS . Powered by Joomla!

KANGEN apa vietii - apa alcalina, apa ionizata, apa antioxidantaBDOBC - Imaginea ta este afacerea noastraINCOMOD. Ziar on line din Ploiesti, din Prahova, din Romania!Distribuitor autorizat dresuri Fiore si lenjerie intimaColectare, triere, reparare, stocaj si livrare paleti de ocazieUnic importator parfumuri ROXANNE si XCEEDBia Sun Studio - Studio profesional de bronzare, remodelare corporala   si masaj din PloiestiBia Sun Club - Noi aducem soarele in viata ta! - Salon de bronzareEUROSUN MANAGEMENT & CONSULTINGINFOMEDIU - Revista de mediu si ecologieReporter Economic