Nationala Artistilor vine pe Strejnic Arena pentru un meci amical cu MFC Ploiesti

Deținătoarea trofeului Cupei Ligii de Minifotbal din Prahova, ediția 2018, MFC Ploiești se va reuni în vederea pregătirii noului sezon al Ligii A de Minifotbal,  sâmbătă, 21 iulie 2018, de la ora 19.00, pe terenul Academiei de Minifotbal Strejnic, cu ocazia unui meci amical împotriva Campioanei Mondiale la fotbal - Naționala Artiștilor, selecționata antrenată de ploieșteanul Daniel Chiriță.

Partida va fi arbitrată de frații Piciu, Gabriel și Laurentiu acceptând fără a sta prea mult pe gânduri propunerea venită din partea lui Gabriel Georgescu. Alegerea făcută de acesta vine în urma prestației bune pe care au avut-o cei doi frați la Sibiu, atât în cadrul Cupei României, fiind remarcați și apreciați chiar de președintele Federației Romane de Minifotbal, Ioan Onicaș, cât și la nivel local, acolo unde cei doi arbitrii sunt în topul celor mai apreciați cavaleri ai fluierului.

Pentru MFC Ploiești ar fi al doilea amical de gală, după ce, înaintea sezonului 2017-2018, la București, pe terenul BSP Arena, băieții antrenați de Gabriel Georgescu au întâlnit echipa Pronostic Sportiv, ce îi avea în lot pe uefantasticii Petre Marin, Sorin Ghionea, Sorin Paraschiv, Stelian Stancu, Gigel Coman, Mirel Radoi și alte nume cunoscute din fotbalul românesc.

Pentru Naționala Artiștilor vor evolua: Ghedi Kamara, Dănuț Lupu, Daniel Chiriță, Alexandru Chiriță și alți jucatori surpriză pe care organizatorii nu au vrut să îi divulge.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

cauta pe faptdivers.ro

Aboneaza-te la newsletter!

 

Sustine faptdivers.ro!

Badge Advertoriale.eu

 

traduce pe faptdivers.ro

Cele mai noi stiri pe faptdivers.ro

Ploieștenii sunt pe cale să fie furați de administrația Dobre. Asta se va întâmpla odată cu creșterea nivelului taxelor și impozitelor locale, solicitată de primarul orașului, libe...
Uvertura „Alfonso și Estrella” - Franz Schubert, Concertul în Mi bemol major, op. 91, pentru două clarinete și orchestră - Franz Krommer și Suita în Mi major, op. 79, „From the Mid...
In perioada 15 – 16 octombrie, intre orele 23.00 – 03.00, APA NOVA Ploiesti va asigura alimentarea cu apa potabila la presiune scazuta in cartierul Sud (strazile Mihai Eminescu, Fa...
Ștefan-Radu Oprea, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat s-a întâlnit astăzi, în Berlin, cu Peter Altmaier, ministrul federal al Economiei şi Energiei. Discu...
Dialogul pe care ministrul Mediului de Afaceri român l-a purtat cu ministrul croat al Economiei Darko Horvat s-a concentrat pe prioritățile comune ale Președinției Consiliului UE, ...

Copyright © 2018 Stiri online - www.faptdivers.ro. Toate drepturile rezervate. Made by MANCOS . Powered by Joomla!

KANGEN apa vietii - apa alcalina, apa ionizata, apa antioxidantaBDOBC - Imaginea ta este afacerea noastraINCOMOD. Ziar on line din Ploiesti, din Prahova, din Romania!Distribuitor autorizat dresuri Fiore si lenjerie intimaColectare, triere, reparare, stocaj si livrare paleti de ocazieUnic importator parfumuri ROXANNE si XCEEDBia Sun Studio - Studio profesional de bronzare, remodelare corporala   si masaj din PloiestiBia Sun Club - Noi aducem soarele in viata ta! - Salon de bronzareEUROSUN MANAGEMENT & CONSULTINGINFOMEDIU - Revista de mediu si ecologieReporter Economic