Reuniune cu surprize, duminica, pe Hipodromul din Ploiesti

Duminică, 8 iulie, începând cu ora 10.30, Hipodromul Ploieşti va găzdui o nouă reuniune hipică oficială organizată de Clubul Sportiv Municipal Ploieşti. Vor fi, de data aceasta, doar întreceri oficiale de trap, punctate dar şi alte momente spectaculoase pregătite de organizatori: demonstraţii de sărituri peste obstacole şi, pentru cei mici, prilejul de a fi plimbaţi de poneiul Calypso, în zona special amenajată în zona tribunelor, evenimente posibile datorită partenerilor de la Domeniul Cailor. Faţă de programul obişnuit, noutatea va consta în faptul că vor fi două curse de trap semiclasice, pe lângă Premiul de Vară, ce se va desfăşura conform programului competiţional stabilit încă de la începutul anului, organizatorii reuşind să reprogrameze Premiul Debutanţilor, cursă amânată la data de 10 iunie, din cauza lipsei numărului necesar de cai cu vârsta de doi ani, calificaţi.

Drept urmare, reuniunea de duminică va fi deschisă, la ora 10.30, chiar de Premiul debutanţilor, în care se vor întrece şase cai, va continua cu Premiul Indianul, apoi va propune, de la 11.30, Premiul de Vară, o alergare semiclasică rezervată cailor de 3 ani, pe distanţa de 1950 metri. Evenimentul va fi închis, la ora 12.00, de cursa de viteză a zilei, Premiul Intim.

Programul complet al reuniuii de duminică îl găsiți AICI.