Succes binemeritat dupa luni de munca pe branci! La Ploiesti au vibrat din nou tribunele Hipodromului!

După luni de muncă asiduuă, pe parcursul cărora au trebuit trecute nenumărate obstacole, au venit rezultatele. Niște rezultate pe care, să fim cinstiți, nici cei mai optimiști dintre noi nu le vedeau posibile cu șase luni în urmă. Lucian Rădulescu, omul care se ocupă de coordonarea activității Hipodromului Ploiești și viceprimarul orașului, Cristian Ganea au reușit. Au reușit să readucă arena hipică ploieșteană acolo unde îi este locul și, cel mai important, s-o înscrie în circuitul internațional. Ceea ce s-a întâmplat astăzi pe Hipodromul Ploiești se poate numi un spectacol total. Un spectacol care a umplut până la refuz tribunele arenei și a făcut-o să vibreze așa cum n-a făcut-o nici măcar în momentele de glorie. Cinci curse de galop cu cai pur sânge arab și pur sânge englez, două curse de trap și o cursă de ponei Shetland au tras ca un magnet mai bine de 2000 de persoane de toate vârstele. Reuniunea distinsă cu Marele Premiu oferit de Șeicul Mansoor Bin Zayed al Nahyan a avut în tribune și pe Dr. Ahmed Abdulla Saeed Bin Saeed Almatrooshi, ambasadorul Emiratelor Arabe Unite în România, precum şi Lara Sawaya, director executiv al HH Sheikh Mansoor Bin Zayed Al Nahyan Global Arabian Horse Racing Festival, viceprimarul Ploieştiului, Cristian Ganea, consilierii locali George Botez, Gheorghe Andrei, Robert Vâscan, Marcian Cosma, dirrectorul Teatrului ”Toma Caragiu” Ploiești, Mihaela Rus, precum și pe deputatul social-democrat de Prahova, Laura Mihaela Moagher.

Fișa tehnică a reuniunii așa cum a fost prezentată de oficialii CSM Ploiești

Desfăşurată în jurul orei 13.00, cea mai importantă cursă a zilei, Premiul „Wathba Stallions Cup”, care a şi avut premii consistente, în valoare de 22.000 lei, i-a revenit clar armăsarului Ameer al Arab, condus de bulgarul Valentin Atanasov, pe lângă premiul dobândit, acesta primind şi invitaţia de a participa la o reuniune de anvergură ce va avea loc anul acesta la Dubai. Tot acolo va ajunge, dar ca spectator, la invitaţia Larei Sawaya, şi cel mai bine clasat jokeu român în cursă, Octavian Sandu, care a venit al 5-lea, cu iapa Demona.

Reuniunea s-a deschis cu trei curse consecutive de galop, Premiul Shagya fiind câştigat de Gheorghe Bogdan, cu armăsarul Odin, Premiul Herghelia Mangalia revenindu-i lui Hamil Nurhay, cu armăsarul Hariz, iar Premiul de încurajare Jockey Club Român fiind câştigat de Ivan Ivanov, cu iapa Scarta.

A urmat prima cursă de trap, Premiul Hera, cu opt cai valoroşi la start şi un câştigător la fotofinish, armăsarul Borga Jackpot impunându-se pe ultimii metri în faţa iepei Calligenia BMW.

Apoi, în uralele spectatorilor, cei mai mici dintre aceştia fiind de-a dreptul entuziasmaţi de cele văzute, şapte ponei din rasa Shetland s-au luat la întrecere pe distanţa de 250 de metri. Cursa a avut de toate, poneiul Calypso impunându-se pe final, după ce „piticul” Andre şi-a aruncat conducătoarea din şa, ratând astfel un finish la fotografie cu… mai înaltul lui adversar. Totuşi, reprezentanţii Şeicului Mansoor Bin Zayed al Nahyan au decis să le invite la Dubai, la o reuniune dedicată poneilor, atât pe câştigătoarea Erica Georgescu, cu Calypso, cât şi pe ghinionista Teodora Maldea.

După ponei, s-a revenit la galop, cu Premiul Albatros, în care s-a impus din nou un bulgar, Grozdan Atanasov câştigând cu iapa Lilly Billy la fotofinish în faţa conaţionalului Hamil Nurhay, care a concurat cu iapa Cherry Hill. A urmat cea de a doua cursă de trap a zilei, Premiul Hemeiuş, care a avut nu mai puţin de 12 cai pe lista de start şi a oferit o mică surpriză, armăsarul Velmir reuşind să câştige destul de clar în faţa unor adversari cu performanţe mai bune în acest sezon.

Următoarea reuniune oficială va avea loc duminică, 8 iulie, atunci când este programat să se ţină Premiul de vară, o alergare semiclasică rezervată cailor de 3 ani, pe distanţa de 1950 metri.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

cauta pe faptdivers.ro

Aboneaza-te la newsletter!

 

Sustine faptdivers.ro!

Badge Advertoriale.eu

 

traduce pe faptdivers.ro

Cele mai noi stiri pe faptdivers.ro

Românii pot consuma droguri cum, când și unde vor, fără să mai fie pedepsiți de legea penală. Deținerea și folosirea substanțelor psihoactive a fost dezincriminată de magistrații c...
Ești fan muzică populară autentică? Vrei să-i asculți pe unii dintre cei mai buni artiști ai momentului? Nimic mai simplu! E suficient să faci o plimbare duminică după-amiază, în P...
Ai chef de niște muzică bună săptămna asta? Dacă răspunsul tău este afirmativ, atunci nu ai decât să mergi joi seară, la Filarmonica ”Paul Constantinescu” din Ploiești. De la ora 1...
Teatrul ” Toma Caragiu” din Ploiești a început stagiunea cu numărul 69, o stagiune în care ploieștenii vor avea parte de numeroase surprize. Debutul a fost consemnat în weekend, la...
După primele trei meciuri oficiale susținute în actualul campionat, nou înființata Prahova Ploiești are un parcurs foarte bun. În acest context, Adrian Teodorescu are serioase moti...

Copyright © 2018 Stiri online - www.faptdivers.ro. Toate drepturile rezervate. Made by MANCOS . Powered by Joomla!

KANGEN apa vietii - apa alcalina, apa ionizata, apa antioxidantaBDOBC - Imaginea ta este afacerea noastraINCOMOD. Ziar on line din Ploiesti, din Prahova, din Romania!Distribuitor autorizat dresuri Fiore si lenjerie intimaColectare, triere, reparare, stocaj si livrare paleti de ocazieUnic importator parfumuri ROXANNE si XCEEDBia Sun Studio - Studio profesional de bronzare, remodelare corporala   si masaj din PloiestiBia Sun Club - Noi aducem soarele in viata ta! - Salon de bronzareEUROSUN MANAGEMENT & CONSULTINGINFOMEDIU - Revista de mediu si ecologieReporter Economic