Cand vine zapada in Romania? Vezi ce au anuntat meteorologii!

În intervalul 06 – 14 ianuarie, temperatura aerului va avea o tendinţă de scădere, mai accentuată după data de 10 ianuarie. Astfel, în data de 14 ianuarie maximele se vor situa, în medie, în jurul valorii de 2 grade. Temperaturile minime se menţin pozitive în cea mai mare parte a regiunii până spre sfârşitul primei săptămâni, apoi vor coborî sub pragul de îngheţ, până în jurul a -6 grade. Șansele de precipitaţii cresc în 10-12 ianuarie, când va ploua slab, apoi vor fi mai ales ninsori.

CRIŞANA

În prima săptămână din interval, deşi temperatura aerului va fi în scădere, maximele se vor menţine mai ridicate decât mediile climatologice specifice datei, în special în primele zile. În cea de a doua săptămână însă, valorile medii ale temperaturilor maxime vor fi de 0-2 grade Celsius şi se vor apropia de normalul perioadei. Minimele nocturne vor fi peste zero grade Celsius până în dimineaţa zilei de 11 ianuarie, apoi vor deveni negative, cu valori medii, în nopţile cele mai reci, în jur de -6 grade Celsius. Condiţiile de precipitaţii cresc începând cu data de 10 ianuarie, dar acestea vor fi slabe. La început va ploua, apoi va ninge.

TRANSILVANIA

Vremea se va răci uşor şi treptat, până în data de 12 ianuarie. Din 13 ianuarie mediile temperaturilor vor fi uşor negative, dar apropiate de mediile climatologice specifice celei de a doua decade a lunii ianuarie. Valorile minime de temperatură vor fi şi ele tot mai coborâte, iar după data de 13 ianuarie nopţile vor fi geroase, cu o medie a temperaturilor minime în jurul a -10 grade. Probabilitatea de precipitaţii va fi redusă în perioada 06 ianuarie – 09 ianuarie. Începând cu 10 ianuarie, trecător vor fi precipitaţii slabe, la început sub formă de ploaie, apoi ninsoare.

MARAMUREŞ

În intervalul 06 – 13 ianuarie, temperatura aerului va scădea treptat, până la -2 grade, luni, 13 ianuarie. După această dată maximele vor rămâne sub pragul de zero grade Celsius. Valorile medii ale temperaturilor minime se vor situa sub nivelul de îngheţ, din data de 12 ianuarie, şi nu este exclus să fie şi câteva nopţi geroase, cu temperaturi în jur de -10 grade Celsius. Până în jurul datei de 9 ianuarie probabilitatea de precipitaţii va fi redusă, apoi trecător vor fi precipitaţii slabe, la început ploi, apoi ninsori.

MOLDOVA

Până pe data de 11 ianuarie vremea se va menţine caldă pentru începutul lunii ianuarie, în cea mai mare parte a regiunii. În acest interval media regională a temperaturilor maxime va fi de 6 grade Celsius, în timp ce valorile minime se vor situa în jurul valorii de 0 grade. În a doua săptămână vremea se va răci, astfel, valorile termice se vor apropia de mediile caracteristice perioadei: maxime în jur de 0 grade şi minime de -7 grade. În 10 şi 11 ianuarie sunt posibile ploi slabe, apoi temporar va ninge.

DOBROGEA

În prima săptămână a intervalului, caracteristica de vreme caldă se menţine. De la o medie regională de 9 grade în prima zi, maximele vor scădea cu aproximativ 3 grade, urmând să înregistreze o creştere în intervalul 10-12 ianuarie spre o medie de 8-9 grade. Valorile minime vor fi în general pozitive şi se vor situa în jurul valorii de 2 grade. După data de 13 ianuarie, scăderea de temperatură anticipată va aduce regimul termic în apropierea mediilor climatologice, adică maxime în medie între 1 şi 3 grade, și minime între -4 şi -2 grade. Până pe data de 13 ianuarie şansele de precipitaţii se menţin reduse. O probabilitate mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor, mai ales ninsori slabe, va fi între 13 şi 17 ianuarie.

 

MUNTENIA

Vremea rămâne mai caldă decât în mod obişnuit în intervalul 6 - 12 ianuarie, când valorile diurne ale temperaturii vor fi în medie de 6-8 grade, iar în cursul nopţilor se vor înregistra în jur de 0 grade. După data de 13 ianuarie este estimată o scădere apreciabilă a temperaturii, spre valori medii ale maximelor în jurul a 0 grade şi minime ce se vor situa între -6 şi -4 grade, ceea ce reprezintă un regim termic normal pentru mijlocul lunii ianuarie. Probabilitatea de precipitaţii, mai ales ninsori slabe, va crește în intervalul 13-17 ianuarie.

OLTENIA

Până pe 12 ianuarie, temperatura se va menţine peste mediile climatologice. Media regională a valorilor maxime va fi de 7-8 grade, iar a minimelor în jur de 0 grade. În a doua săptămână a intervalului este anticipată o răcire a vremii, astfel că la nivelul regiunii se vor înregistra în medie maxime de 0-2 grade, iar minimele termice vor fi în medie de -6, -4 grade, reprezentând valori apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Probabilitatea de apariție a precipitaţiilor va creşte după data de 13 ianuarie, când vor fi mai ales ninsori, în general slabe.

LA MUNTE

Vremea se va menţine deosebit de caldă până pe data de 10 ianuarie, cu medii ale temperaturilor maxime de peste 6 grade şi ale minimelor în jurul a 0 grade. După această dată vremea va intra într-un proces de răcire accentuată. Astfel, valorile termice diurne vor scădea spre -6 grade în 13 şi 14 ianuarie, ca ulterior să crească cu aproximativ 2 grade până la sfârşitul intervalului. Media minimelor nocturne va scădea

semnificativ, astfel că în cele mai reci nopți această medie va fi de -12 grade. Începând cu data de 10 ianuarie creşte probabilitate de apariţie a precipitaţiilor în general slabe, la început sub formă de ploaie, apoi ninsori.

Sursa: ANM

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

cauta pe faptdivers.ro

Badge Advertoriale.eu

 

 

Aboneaza-te la newsletter!

Curs Valutar

traduce pe faptdivers.ro

ziare

Cele mai noi stiri pe faptdivers.ro

O profesoară susținută de PSD face ravagii printre părinții copiilor pe care-i are la clasă. Unul dintre mesajele primite de nou alesul președinte al PNL, Alina Gorghiu atrage aten...
Asociatia Nationala pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea Programelor si Strategiilor din Romania – A.N.P.C.P.P.S. Romania – InfoCons a realizat studiul pe produsele tip hr...
În aceeași zi în care Crin Antonescu a mai pierdut o rundă în fața lui Klaus Iohannis, la filiala Prahova a PNL a fost desemnat oficial conducerea interimară. Alina Gorghiu, deputa...
Dupa o perioada de 10 ani petrecuti in COMPACT unde a avut un rol important la renasterea formatiei, Coco s-a hotarat sa-si formeze propria trupa rock: Trupa Coco. Incepand cu anii...
Incepand  cu  data  de 22.12.2014,  pe  perioada  vacantei  de  iarna  a  elevilor, cursele traseului  2b vor  fi  scurtate  la  Gara  Sud  fiind  asimilate  cu  traseul  2. Calato...

Horoscop

Calendar Religios

53b71f7d6c206ac09b742e164586144f9d2154dfbbb492b2cc

Copyright © 2014 Stiri online - www.faptdivers.ro. Toate drepturile rezervate. Made by MANCOS . Powered by Joomla!

Asociatia Imobiliara RomanaKANGEN apa vietii - apa alcalina, apa ionizata, apa antioxidantaBDOBC - Imaginea ta este afacerea noastraBDODS Diving SchoolINCOMOD. Ziar on line din Ploiesti, din Prahova, din Romania!Distribuitor autorizat dresuri Fiore si lenjerie intimaColectare, triere, reparare, stocaj si livrare paleti de ocazieREPUBLICANUL - Cine uita, nu merita - Nicolae IorgaUnic importator parfumuri ROXANNE si XCEEDTargul National Imobiliar TNI  - Momentele cheie ale anului 2013 in real estateBia Sun Studio - Studio profesional de bronzare, remodelare corporala   si masaj din PloiestiBia Sun Club - Noi aducem soarele in viata ta! - Salon de bronzareEcoatitudineEUROSUN MANAGEMENT & CONSULTINGINFOMEDIU - Revista de mediu si ecologieReporter Economic