Centrele de retinere si arest preventiv vor fi modernizate

Inspectoratul General al Poliţiei Române a semnat, împreună cu Ministerul Justiţiei, un contract prin care se vor pune bazele financiare ale unui proiect privind consolidarea capacităţii sistemului de reţinere şi arestare preventivă din România. Cele 52 de Centre de Reţinere şi Arestare Preventivă ale Poliţiei Române vor fi modernizate, iar 884 de poliţişti vor beneficia de formare din partea Consiliului Europei, pe parcursul mai multor sesiuni de instruire.

La data de 22 mai 2014, Inspectoratul General al Poliţiei Române, în calitate de Promotor de Program,  a semnat împreună cu Ministerul Justiţiei, în calitate de Operator de Program, Contractul cu privire la acordarea finanţării nerambursabile pentru proiectul „Consolidarea capacităţii sistemului de reţinere şi arestare preventivă de a se alinia la instrumentele internaţionale relevante privind drepturile omului”.  Proiectul a fost depus şi a obţinut finanţare în cadrul Mecanismului Financiar Norvegian 2009-2014.  Durata proiectului este de 24 luni, iar valoarea totală eligibilă maximă a contractului de finanţare este de 1.286.598 de euro, 1.093.607,96 de euro finanţare şi 192.989,64 de euro cofinanţare. Astfel, pentru amenajarea a 52 de Centre de Reţinere şi Arestare Preventivă, vor fi achiziţionate o serie de bunuri materiale, în funcţie de nevoile identificate, respectiv materiale necesare îmbunătăţirii infrastructurii, în conformitate cu instrumentele internaţionale relevante privind drepturile omului. Vor fi elaborate programe şi materiale de instruire pentru poliţiştii care îşi desfăşoară activitatea în Centrele de Arestare şi Reţinere Preventivă, un ghid de bune practici, precum şi o broşură referitoare la probleme legate de discriminare şi respectarea drepturilor omului. De asemenea, vor fi organizate sesiuni de învăţare a limbii rromanes şi cursuri specializate pe probleme întâlnite în activitatea de zi cu zi a poliţiştilor din centre, precum şi tematici referitoare la drepturile specifice ale deţinuţilor. Totodată, vor avea loc sesiuni de cunoaştere a legislaţiei internaţionale privind drepturile omului. 884 de poliţişti vor beneficia de formare din partea Consiliului Europei, pe parcursul mai multor sesiuni de instruire.