Cum a comentat Daniel Savu organizarea unui nou sondaj in PSD?

Senatorul PSD, Daniel Savu, unul dintre potențialii candidați ai social-democraților pentru Primăria Ploiești a făcut un comentariu referitor la răsturnarea de situație apărută în partid odată cu desemnarea oficială a candidatului. Savu spune că nu este vorba despre vreo tergiversare și explică astfel organizarea unui nou sondaj: “În mod oficial, conducerea PSD a decis că va stabili candidatul pentru Primăria Ploieşti în funcţie de rezultatele unui nou sondaj detaliat, care se va realiza în perioada următoare, până la jumătatea lunii februarie. Deşi este al treilea, nu poate fi vorba de o tergiversare, paşi înainte sau înapoi, aşa cum am văzut că au existat diferite interpretări, ci despre atenţia pe care partidul o acordă unor evaluări corecte, ce ţin de percepţia reală a populaţiei, şi nu de elemente subiective”.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Curs Valutar

cauta pe faptdivers.ro

Aboneaza-te la newsletter!

traduce pe faptdivers.ro

Sustine faptdivers.ro!

Badge Advertoriale.eu

 

Cele mai noi stiri pe faptdivers.ro

Casa de Cultură “I.L. Caragiale” a Municipiului Ploieşti va fi reprezentată de Corala “Anche Musica” la cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Naţional Coral “Leru-i ler”, care va ave...
Casa de Cultură “I.L. Caragiale” a Municipiului Ploieşti, în colaborare cu Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica “I.L. Caragiale” Bucureşti, le-a pregătit plo...
Maestrul Emy Drăgoi n-a putut ține, la Ploiești, un singur concert de Crăciun. Publicul ploieștean care-i apreciază la superlativ prestația scenică a cerut și o a doua reprezentați...
DIN SUFLET, PENTRU PRIETENII PEDELIȘTI: Prieten drag, dragă prietenă, Ai fost alături de Traian Băsescu și de noi în toate marile bătălii pe care le-am dat împreună pentru o Româ...
Senatorul Andrei Volosevici, candidat ALDE Prahova pentru Camera Deputaților a răspuns atacurilor urâte lansate de foștii săi colegi de partid pe care i-a sprijinit pentru a scoate...

Difuzat la comanda PNL PRAHOVA / Cod unic AEP 11160004

sgbinsolvency.ro

 


53b71f7d6c206ac09b742e164586144f9d2154dfbbb492b2cc

Copyright © 2016 Stiri online - www.faptdivers.ro. Toate drepturile rezervate. Made by MANCOS . Powered by Joomla!

KANGEN apa vietii - apa alcalina, apa ionizata, apa antioxidantaBDOBC - Imaginea ta este afacerea noastraINCOMOD. Ziar on line din Ploiesti, din Prahova, din Romania!Distribuitor autorizat dresuri Fiore si lenjerie intimaColectare, triere, reparare, stocaj si livrare paleti de ocazieUnic importator parfumuri ROXANNE si XCEEDBia Sun Studio - Studio profesional de bronzare, remodelare corporala   si masaj din PloiestiBia Sun Club - Noi aducem soarele in viata ta! - Salon de bronzareEUROSUN MANAGEMENT & CONSULTINGINFOMEDIU - Revista de mediu si ecologieReporter Economic

Statistici T5