Cine i-a vrut capul sefei DGASPC Prahova?

Cine i-a vrut capul sefei DGASPC Prahova?De câteva zile bune, toată mass media vuieşte despre situaţia de la Directia de Asistenţă Socială din Prahova, unde persoanele cu handicap de târăsc pe trepte pentru a fi vizionate de marea doamnă (la propriu şi la figurat) Oniga, „de la Comisie”. Astăzi, directoarea de acolo, Vasilica Florea, a fost suspendată. Deci „situaţia” este gravă! Nimeni nu s-a mai obosit, însă, să ne spună şi unde a greşit Florea. Nu-i iau apărarea Vasilicăi Florea. Orice funcţie, publică sau nu, impune niste responsabilităţi. Pe care ori ţi le asumi, ori pleci. Se pare că Florea nu şi le-a asumat. Oaia neagră în tot scandalul umilirii persoanelor cu handicap este Viorica Oniga. Dar cine este Viorica Oniga? Un medic de familie care nu ştiu (nici nu mă interesează, e drept), câte consultaţii a acordat de-a lungul carierei sale. O femeie anchetată, şi chiar condamnată, în urma unor fraude financiare făcute pe vremea când era director la Casa de Asigurări de Sănătate. A plecat de acolo cu coada între picioare şi dosarul pe rol şi nu, n-a trecut pe la Târgşor. Şi ajunge, uşor-uşor, mare evaluatoare de grade de handicap ale unor amărâţi dispuşi să-şi târască invalidităţile prin instituţiile care ar trebui să-i ajute. Cine-a propus-o pe Oniga în această comisie? Cine era directorul Direcţiei de Asistenţă Socială care a acceptat să primească iniţial în subordine un astfel de medic? Cine plăteşte pentru asta?  Iaca, Florea. Oameni buni, nu suntem copii să nu ştim cum se ocupă o funcţie publică! Cine-a pus-o pe Florea acolo, a pus-o şi pentru că era docilă. Vasilica Florea ştia ce are la uşă! Vasilica Florea ştia cum plecase Oniga de la Casa de Asigurări, ştia cum se poartă Oniga cu persoanele cu handicap şi „aparţinătorii”, cum le place lor să le spună rudelor, ştia că Oniga e „Dumnezeul” tuturor.  Dar ce putea să-i facă? Viorica Oniga avea un spate puternic. Muuuuult mai puternic decât al său! Florea avea (şi are, cred) un cazier curat, dormea liniştită noaptea. Credeţi că dacă Florea avea vreo amendă de circulaţie neplătită, ajungea să fie măcar şef de comisie, nu director? Niciodată... Vă amintiţi de tânărul din Plopeni, care şi-a pierdut un picior într-un accident, şi se plângea pe toate posturile TV cum îl cheamă Oniga anual la evaluare şi face şi misto de el, întrebându-l dacă nu i-a crescut la loc între timp? Cu siguranţă, nimeni nu-şi aminteşte cazul acesta. Tatăl tânărului era disperat, pentru că nu reuşise să-i cumpere copilului lui o proteză, şi se chinuia an de an, pe banii lui, atenţie, să-i arate doamnei Oniga că piciorul nu crescuse la loc.  Revenind la ideea de la care am plecat, demiterea Vasilicăi Florea m-a întristat pentru că mi-a dovedit, încă o dată, cât de nedreaptă-i viaţa. Vasilica Florea a fost unul dintre directorii care aveau bun simţ. Calitate destul de rar întâlnită în rândul şefilor de instituţiilor publice numiţi ştim noi cum în funcţii.  M-ar fi bucurat ca ancheta să pornească de la rădăcină spre vârf. Să plece de la cel care-a promovat-o pe Oniga acolo. Aş pune pariu cu oricine că subiectul de presă s-a închis în acest moment. Nu vom afla prea curând ce comisie sau instituţie va prezida/conduce Viorica Oniga de luni încolo. Şi, culmea ironiei, nu capul ei a picat primul! Oricum, nu vă faceţi iluzii că va exista o plată pentru toate acestea. Toţi, fără excepţie, vor ocupa alte funcţii, vor fi bine-merci. Noi... să fim sănătoşi!

P.S. „Nebunia” de la Direcţia Asistenţă Socială a deschis o nouă cutie a Pandorei. Durerea este că, pe fundul ei, n-a mai rămas Speranţa. Ea a zburat mai demult, dacă a existat cu adevarat.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

cauta pe faptdivers.ro

Aboneaza-te la newsletter!

Curs Valutar

traduce pe faptdivers.ro

ziare

Cele mai noi stiri pe faptdivers.ro

Echipa „Albinuțele lui Vodă” din Prahova, finalistă în competiția de proiecte Şcoala lui Andrei, participă la cea de-a 7-a ediție a Taberei din Țara lui Andrei. Timp de 6 zile, ele...
Codul galben de inundaţii a fost prelungit pe râuri din 21 de judeţe, unde până vineri după-amiază se pot produce inundaţii locale în urma scurgerilor pe versanţi, a viiturilor şi ...
Garda de Mediu Hunedoara a început o anchetă după ce peste o mie de tone de reziduuri de plumb au fost găsite depozitate în aer liber, din care circa patru sute de tone depăşesc, c...
Miercuri, 23 iulie 2014, a fost finalizată prima etapa  a lucrărilor de alimentare cu gaze a comunei Telega. Practic au fost racordate la reţeaua cu gaze Şcoala Generală nr. 1, Gră...
Locuitorii comunei prahovene Puchenii Mari vor intra, şi ei, în rândul lumii: vor avea gaze naturale în ţevi şi apă la robinete! Joi, 24 iulie 2014, au început lucrările de aliment...


 

 

Horoscop

Calendar Religios

Copyright © 2014 Stiri online - www.faptdivers.ro. Toate drepturile rezervate. Made by MANCOS . Powered by Joomla!

Asociatia Imobiliara RomanaKANGEN apa vietii - apa alcalina, apa ionizata, apa antioxidantaBDOBC - Imaginea ta este afacerea noastraBDODS Diving SchoolINCOMOD. Ziar on line din Ploiesti, din Prahova, din Romania!Distribuitor autorizat dresuri Fiore si lenjerie intimaColectare, triere, reparare, stocaj si livrare paleti de ocazieREPUBLICANUL - Cine uita, nu merita - Nicolae IorgaUnic importator parfumuri ROXANNE si XCEEDTargul National Imobiliar TNI  - Momentele cheie ale anului 2013 in real estateBia Sun Studio - Studio profesional de bronzare, remodelare corporala   si masaj din PloiestiBia Sun Club - Noi aducem soarele in viata ta! - Salon de bronzareEcoatitudineEUROSUN MANAGEMENT & CONSULTINGINFOMEDIU - Revista de mediu si ecologieReporter Economic