Consilierul personal al primarului Adrian Dobre generează dezechilibre și chiar disfuncționalități profunde în activitatea instituțiilor aflate sub autoritatea Primăriei Ploiești. În cadrul unei întâlniri pe care viceprimarul Cristian Ganea a avut-o astăzi cu reprezentanții instituțiilor aflate în subordinea
sa, mai mulți șefi de instituții s-au plâns de faptul că Eugen Prună, consilierul personal al primarului Adrian Dobre, ar da ordine cu de la sine putere sau pus de primar, fără știința viceprimarului, cel care are în atribuțiuni coordonarea acestor instituții. De altfel, chiar astăzi, în cadrul ședinței operative, unii dintre angajați, schimbau mesaje cu fostul ofițer SRI, Prună. Gurile rele spun că însuși primarul Dobre, aflat într-o perpetuă criză de autoritate în relația cu angajații primăriei, i-ar fi cerut consilierului său să facă acest lucru. Și ar mai fi ceva. Pentru Adrian Dobre și PNL, disfuncționalitățile în instituțiile coordonate de viceprimarul Cristian Ganea dau al dracului de bine în războiul politic. Primarul și consilierul său ales pe sprânceană n-au nici cea mai mică problemă pentru faptul că de pe urma unui astfel de sabotaj au de suferit ploieștenii.
Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

